Consiliul Județean a deschis, pentru colectarea gunoaielor, halda ecologică de la Bălteni. Aici ajung zilnic deșeurile din toate orașele și câteva comune ale județului, care au contracte cu firme de salubritate. Asta înseamnă un volum de 150 de tone de gunoi colectat și sortat zilnic.

Salurbris, societatea care asigură salubritate în Slatina și alte câteva localități, administrează halda ecologică de la Bălteni. De săptămâna trecută, de când s-a dat ordinul de începere a activității în noua haldă, sunt depozitate aici gunoaiele din toate orașele, dar și din comunele Slătioara, Strejești, Cârlogani, Pleșoiu, Valea mare, Curtișoara, Bârza și Bobicești. „Sunt aduse zilnic aproximativ 150 de tone de deșeuri, ceea ce înseamnă o treime din capacitatea totală de depozitare. Avem 13 utilaje și aproximativ 40 de oameni care lucrează în halda de la Bălteni”, a  spus Marius Sburliș, directorul Salubris.

Depozitul ecologic de deşeuri de la Bălteni are o capacitate de 3.560.000 metri cubi. Este vorba despre prima celulă de depozitare a deşeurilor, care are o capacitate de 880.000 metri cubi şi o perioadă de funcţionare de 10 ani. Tot pe amplasamentul depozitului de la Bălteni s-a construit şi o staţie de sortare cu o capacitate totală de 29.000 tone pe an, o staţie de tratare levigat, un sistem de colectare a gazului.

Halda ecologică a fost construită în cadrul proiectului „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Olt”, derulat de Consiliul Judeţean (CJ) Olt şi finanţat prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, având o valoare de 31.812.843 euro (130.544.001 lei), fără TVA, din care finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 23.060.887 euro (94.630.350 lei).

Articolul precedentSlatina: Biciclist spulberat pe trecerea de pietoni. Avea doar 11 ani
Articolul următorUn membru ALDE Olt, pe lista partidului pentru europarlamentare. Ce loc ocupă