O serie de dezbateri publice privind implementarea proiectului cu finanțare europeană „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Olt în perioada 2014- 2020 (POIM 2014-2020)”, în valoare de 150 de milioane de euro, sunt organizate de Compania de Apă Olt (CAO), în Slatina, Caracal şi Corabia.

Purtătorul de cuvânt al CAO, Crina Jilavu, a declarat că aceste dezbateri au participat pe lângă reprezentanții CAO și APM Olt, autorități locale din toate municipiile, orașele și cele 17 comune din județul Olt care vor beneficia de investiții pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare.

„Aceste trei dezbateri publice sunt necesare pentru ca operatorul regional să obțină acordul de mediu pentru demararea proiectului «Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014-2020», în valoare de 150 de milioane de euro, bani de care vor beneficia 24 de localități din județul Olt”, a afirmat reprezentantul Companiei.

Compania de Apă Olt (CAO) a depus, din decembrie 2016, la Ministerul Fondurilor Europene, studiul de fezabilitate pentru proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Olt, în perioada 2014 – 2020”, fiind în primii patru operatori din ţară care au depus proiecte.

În cadrul acestui proiect cu finanţare europeană, Compania de Apă Olt va accesa fonduri europene şi pentru investiţii în reţelele de apă, canalizare, staţii de tratare a apei şi staţii de pompare a apei uzate pentru 17 comune din judeţul Olt care fac parte sau sunt în diferite stadii de aderare la ADI Oltul. Până când vor semna contractul de finanţare, acestea vor face parte din Compania de Apă Olt, potrivit reprezentanţilor investiţiei.

150 de milioane de euro vor merge în Slatina şi alte 24 de localităţi. De acest proiect vor beneficia, pe lângă Slatina, localităţile: Caracal, Corabia, Balş, Potcoava, Scorniceşti, Drăgăneşti, Dăneasa, Băbiciu, Gostavăţu, Scărişoara, Fărcaşele, Dobrosloveni, Izbiceni, Giuvărăşti, Bălteni, Perieţi, Schitu, Rusăneşti, Piatra-Olt, Găneasa, Tia Mare, Şerbăneşti, Crâmpoia şi Vişina.

 

Articolul precedentDascăl din Poboru, protest la Ministerul Educației. Cere eliminarea învățământului simultan
Articolul următorSlatina, un oraș atractiv pentru dezvoltatorii imobiliari