Ionuţ Laurenţiu Dincă, motociclistul spulberat de un autoturism, în prima zi de Crăciun, în comuna olteană Curtişoara, s-a trezit din comă, este intubat, dar aude, vede şi înţelege ce i se spune.

Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei „Earth’s Angels”, Ionuţ va face recuperarea la Spitalul Militar din Bucureşti, iar un hotel din capitală le va oferi cazare gratuită aparţinătorilor tânărului, pe durat spitalizării.

Totodată, asociaţia bikerilor îl va ajuta pe Ionuţ şi în ceea ce priveşte problemele de natură juridică.

„Ionuţ, băiatul cu accidentul și.a revenit din comă. Este intubat dar este bine. Aude, vede, înțelege ce i se spune. Evoluția este una favorabilă. Am vorbit la Spitalul Militar să facă recuperarea acolo, iar patronatul de la Hotel Opera Bucureşti oferă cazare gratuită aparținătorilor pe durata spitalizării. Familia a fost pusă în legătură cu un avocat al asociației ce o să se ocupe de toate problemele juridice ce urmează. Asociația Earth’s Angels are obiect de activitate principal oferirea de sprijin victimelor accidentelor moto și familiilor lor. Pentru orice alt motociclist vom oferi același sprijin”, transmit reprezentanţii Asociaţiei „Eart’s Angels”.

În momentul accidentului, Ionuţ nu era la plimbare să epateze cu motorul, precizează motocicliştii. El se întorcea acasă în costumul de Moş Crăciun, dupa ce a oferit dulciuri copiilor din trei localitati oltene, alaturi de alţi 50 de motociclişti.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

„Polițiștii Biroului Rutier Slatina s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări se pare că un bărbat din comuna Teslui, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 546, pe raza comunei Curtişoara, din cauze încă necunoscute, ar fi pătruns pe sensul opus de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un bărbat, din comuna Curtişoara. În urma impactului, motociclistul și doi pasageri din autoturism au fost transportați la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

Articolul precedentBărbat din Olt, mort după ce a fost bătut de un şofer, în Craiova
Articolul următorAccident într-o comună din Olt. Copil de şapte ani spulberat de autoturism