Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Cătălin Rotea, a declarat, luni seara, că până la finalul săptămânii, laboratorul de biologice moleculară, pe care unitatea sanitară îl achiziţionează cu fonduri de la CJ Olt, ar urma să poată face primele teste pentru COVID-19.

Rotea a precizat că cele trei module ale laboratorului au fost deja asambalte în curtea Spitalului Slatina.

„Azi, când vorbim, toate cele trei module au ajuns în curtea spitalului și a început montajul lor. Ele vor fi asamblate cu tot ceea ce presupune utilități cel târziu mâine seară, urmând ca de miercuri să fie montată întreaga linie de analize, adică PSR-ul și extractorul automat, plus alte câteva echipamente, congelatoare, autoclav, vortex, sunt detalii tehnice.

Acestea vor veni în zilele următoare. Până la finalul săptămânii ar trebui să avem toată linia completă, gata să facem primele teste, să obținem documentația și autorizarea cât mai repede.

Nu vreau să îmi mai asum termene exacte pentru că sunt lucruri care au depins și de mine, sunt lucruri care poate au depins și de furnizor, în contextul în care este o criză acută de echipamente. Eu îmi doresc din tot sufletul și cred că este realizabil ca, spre finalul acestei săptămâni, în acest weekend, săptămâna viitoare cel târziu să avem primele teste cu care să le confruntăm cu cele de la Craiova, să mergem cu o probă-martor o zi, două, după care să putem să dăm drumul la treabă în forță”, a explicat Cătălin Rotea.

Cele trei module au fost amplasate și vor funcționa în incinta spitalului, vizavi de bucătăria unității, dar, dacă va fi nevoie, întreg ansamblu al laboratorului va putea fi relocat.

„Va fi montat vizavi de bucătăria spitalului, ocupă o suprafață de 42 de metri pătrați, este format din trei containere ce vor fi montate între corpul central, farmacie și bucătărie, pe o suprafață plană. Acolo va rămâne, fix, dar dacă ar apărea vreo necesitate – deși nu văd ce anume – poate fi relocat oricând”, a mai spus Rotea.

Laboratorul modular de biologie moleculară va fi utilizat pentru testarea și identificarea persoanelor cu COVID-19, dar, după ce epidemia de coronavirus va fi trecut, el va putea fi utilizat și pentru altfel de teste.

„Este un laborator care a fost achiziționat în primul rând pentru detectarea COVID-19, dar, așa cum am mai spus-o, există viață și după coronavirus, și aparatul pe care l-am achiziționat va putea să facă mult mai multe teste, printre care și să detecteze potențiale modificări în ADN-ul uman, acolo unde există posibilitatea sau pericolul unui cancer de prostată sau al unui cancer mamar”, a mai explicat managerul Spitalului Slatina.

Atunci când va putea atinge capacitatea maximă de 196 de teste pe zi, după efectuarea testelor zilnice pentru urgențele medicale, vor fi testați și angajații spitalului.

„Deocamdată montăm echipamentul și sperăm să ajungem la acea capacitate maximă de 196 de teste pe zi, astfel încât să putem, când va deveni operațional 100% să putem să facem teste pentru absolut toți pacienții afecțiuni respiratorii care se prezintă în Unitatea de Primiri Urgențe, indiferent că există sau nu risc epidemiologic, iar restul de teste disponibile în acea zi să testăm o parte din personalul angajat al spitalului”, a mai declarat Cătălin Rotea.

Articolul precedentSe ştie rezultatul testului la COVID-19 făcut de poliţiştii din Olt, contacţi ai jandarmilor din Craiova
Articolul următorCirca 120 de angajaţi ai Spitalului Slatina, testaţi pentru coronavirus