Bărbatul în vârstă de 74 de ani, implicat în accidentul rutier petrecut luni, la Podul Olt, de la Slatina, a decedat, noaptea trecută la Spitalul Slatina. Anterior, la scurtă vreme după producerea evenimentului rutier, a murit şi soţia sa, în vârstă de 73 de ani, care se afla cu el în autoturism. Maşina în care se aflau cei doi soţi a fost lovită frontal de un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Slatina. Acesta nu avea permis şi era drogat, fiind între timp arestat preventiv.

Potrivit medicului Emilian Postelnicu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Slatina, bărbatul în vârstă de 74 de ani a murit la ora 1.10

Tânărul în vârstă de 29 de ani, din Slatina care a provocat accidentul rutier, în zona Podului Olt din Slatina a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată, joi, de magistraţii Judecătoriei Balş.

El avea permisul de conducere suspendat, iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ, însă în urma testării cu aparatul Drugtest, acesta a indicat prezența a două substanțe psihoactive, respectiv T2B OPI și T3B AMP.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentElev bătut şi umilit de două profesoare, la un liceu din Caracal
Articolul următorVreme mai caldă decât în mod obişnuit astăzi