Tânărul în vârstă de 29 de ani, din Slatina care, luni, a provocat un accident rutier, în zona Podului Olt din Slatina, în urma căruia o femeie a decedat, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Decizia a fost luată, joi, de magistraţii Judecătoriei Balş.

„Solutia pe scurt: Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş. În baza art. 226 raportat la art. 223 alin. 2 C.proc.pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 zile, de la data de 02.03.2023 până la data de 31.03.2023 inclusiv. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu Cîrtog Marius (delegaţie pentru asistenţa juridică obligatorie nr. 471/2023), în cuantum de 340 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 02.03.2023, ora 14,15.”, se arată în minuta postată pe site-ul instanţei.

Femeia aflată într-una din maşinile implicate în accidentul grav produs, luni după-amiază, în zona Podului Olt, a murit la Spitalul de Urgenţă Slatina. Şoferul BMW-ului, care nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, a fost testat cu aparatul Drugtest, fiind pozitiv la droguri.

În eveniment au fost implicate două autovehicule în care se aflau trei persoane, respectiv un autoturism, condus de un tânar de 29 de ani din municipiul Slatina și un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 74 de ani din aceeași localitate.

„În urma evenimentului rutier, conducatorul auto în vârstă de 74 de ani și o femeie în vârstă de 73 de ani, pasageră în autoturismul condus de acesta, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Ulterior, femeia a decedat la unitatea spitalicească.

Conducatorul auto în vârstă de 29 de ani, implicat în eveniment, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în urma testării cu aparatul Drugtest, acesta a indicat prezența a două substanțe psihoactive, respectiv T2B OPI și T3B AMP.

Întrucât starea de sănătate nu o putea permite, celălalt conducător auto nu a putut fi testat la fața locului, urmând sa fie testat la unitatea spitalicească”, a transmis IPJ Olt.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentHoţi care furau din magazine şi agenţii de pariuri din 10 judeţe, printre care Olt, săltaţi de poliţişti
Articolul următorMamă şi fiu, găsiţi morţi în casă, la Slatina