Peste 3.300 de ţigarete de contrabandă au fost confiscate de poliţiştii din Olt, de la două societăţi comerciale, în cauze fiind deschise dosare penale.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că este vorba de o acţiune a poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în urma căreia au constatat patru infracțiuni și au aplicat trei sancțiuni contravenționale în valoare totală de 35.000 de lei.

„Astfel, polițiștii de investigare a criminalității economice au identificat doi agenți economici, care dețineau, în vederea comercializării, țigarete de diferite mărci, fără timbre de marcaj fiscal, provenite din contrabandă. Au fost indisponibilizate 3.313  țigarete, fiind întocmite dosare penale pentru săvârșirii infracțiunii de contrabandă”, a afirmat reprezentantul IPJ Olt.

Ea a adăugat că, pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990, republicată, privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau de prestări servicii ilicite, polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.000 de lei.

Totodată, un alt agent economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgența a Guvernului 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat fiscal, iar ca măsură complementară a fost dispusă suspendarea activității societății respective, precum și confiscarea sumei de 394 lei.

Articolul precedentZeci de kilograme de petarde, găsite în locuinţa unui oltean – FOTO
Articolul următorSancțiune penală pentru cetățeanul din Rusănești care și-a ascuns porcii la stână. Veterinarii au mai găsit un animal cu pestă, îngropat