Reprezentanţii sindicatelor din Alro spun că schema de ajutor pentru sprijinirea consumatorilor industriali, anunţată de ministrul Mediului în luna ianuarie, nu se aplică încă, iar în aceste condiţii producătorul de aluminiu din Slatina riscă să se închidă, până în luna august.

Preşedintele sindicatului „Aluministul”, Constantin Popescu (foto2), spune că Alro Slatina este în prag de colaps din cauza preţului foarte mare pe care trebuie să-l plătească pentru energie.

„Alro trece prin momente foarte grele, ne aflăm în situaţia unui colaps cauzat de mai multe elemente. Unul dintre cele mai importante este acela că, în ultimii trei ani, preţul la energie a crescut cu 50% peste preţul energiei din Germania, din Franţa, din alte state care au întreprinderi similare. În afară de asta, a scăzut preţul LME, cotaţia aluminiului la Bursa din Londra, care parcă e dictat de cineva. Mai punem şi coronavirusul care a dus la scăderea vânzărilor, dar şi măsurile impuse de către China şi SUA statelor europene în ceea ce priveşte importurile de aluminiu. Totul a făcut ca Alro să ajungă în această situaţie”, a declarat Popescu.

Liderul de sindicat mai arată că dacă nu sunt luate măsuri urgente, cel puţin 20.000 de oameni vor fi afectaţi de închiderea fabricii.

„Situaţia este disperată şi la Alro sunt 5.000 de oameni care depind direct şi peste 20.000 de oameni trăiesc prin existenţa acestei întreprinderi şi fac afaceri cu Alro. Gândiţi-vă ce ar însemna ca Alro să se închidă: peste 5.000 de oameni trimişi în şomaj, trimişi în sărăcie. Gândiţi-vă cât ar suferi bugetul local al localităţii noastre, prin neplata taxelor şi impozitelor. Noi, cei 20.000 despre care vorbim, suntem plătitori de taxe şi impozite şi asigurăm o parte a bugetului pentru pensii, şomaj şi celelalte lucruri”, a mai spus Constantin Popescu.

Compensarea costurilor certificatelor de emisii de CO2 incluse în prețul energiei este o masură perfect legală, susţin sindicaliştii, fiind implementată la nivelul Uniunii Europene încă din 2012 prin decizia Comisiei Europene „Linii directoare privind anumite măsuri de ajutor de stat în contextul schemei de tranzacționare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră post-2012”, publicată în Jurnalul Oficial al UE C158 din 5.6.2012.
   
Pentru a-și proteja competitivitatea industriei energo-intensive, 11 state din UE care au o astfel de industrie aplică această compensare. 

„Noi nu solicităm un ajutor de stat, ci să ni se acorde ceea ce am plătit noi către statul român şi către Uniunea Europeană. Aceşti bani includ compensarea costurilor certificatelor cu CO2. Marii producători de energie neregenarabilă au incluse în preţul plătit şi certificatele verzi. În ultima vreme, acestea au crescut de la 5cinci până la 29 de dolari, făcând practic insuportabilă susţinerea lor de către întreprindere. Ceea ce solicităm noi astăzi este ceea ce 11 state din Uniunea Europeană aplică din 2012. Este vorba despre Slovacia, Grecia, Polonia, Franţa, Germania, Spania, Finlanda, Olanda, Belgia, Lituania, Luxembrug, Norvegia şi Marea Britanie. Este vorba despre păstrarea competitivităţii, nu faţă de statele din afara UE, ci faţă de celelalte state din UE cu industrie energointensivă. Adică este vorba despre marii consumatori de energie care, în afară de faptul că plătesc taxe şi impozite şi consumă energia statului, UE conferă României nişte certificate ce sunt vândute. Din banii obţinuţi, 50% merg la Fondul de Mediu, 29% merg la bugetul de stat, 6% venit pentru proiecte viitoare de mediu şi doar 15% constituie banii ce se dau către marii consumatori”, a mai declarat preşedintele sindicatului „Aluministul”.

Constantin Popescu susţine că, dacă autorităţile vor rămâne impasibile, Alro Slatina se va închide în luna august. Totodată, sindicaliştii spun că vor demara proteste, la Slatina şi în Capitală.

„Dacă Guvernul României şi celelalte entităţi ale statului răspunzătoare de soarta industriei nu iau măsurile urgente şi corecte pentru o politică normală faţă de industria românească, noi ne vom închide, în luna august. Dacă problemele nu se vor rezolva, vom demara acţiuni de protest atât aici, cât şi la Bucureşti şi, dacă situaţia o impune, vom opri activitatea total. Închidem noi uzina şi nu vom fi închişi de interesele perfide ale unei politici economice deficitare”, a mai spus Popescu.

Ministrul Mediului, Costel Alexe, anunţa în luna ianuarie, după o vizită la fabrica de producere a aluminiului, că Alro Slatina va primi anual circa 40 de milioane de euro prin schema de ajutor pentru sprijinirea consumatorilor industriali. Sindicaliştii spun că totul a rămas la stadiul de promisiuni. 

Articolul precedentHoria Mihălcescu, consilierul lui Dragnea, samsar de jurnaliști
Articolul următorAl optulea caz de coronavirus din România este o femeie din Olt