13 persoane din Olt, care nu purtau măşti sanitare de protecţie în spaţii închise, au fost amendate, duminică, de poliţişti, valoarea totală a sancţiunilor ajungând la 4.250 de lei.

Potrivit IPJ Olt, amenzile au fost aplicate în cadrul unei acţiuni desfăşurate în zonele aglomerate, în pieţe, pe terase şi zone de agrement. Totodată, au fost efectuate verificări în trafic, fiind vizat transportul de persoane.

200 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, reprezentați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt precum și reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și Ministerului Sănătății au fost angrenaţi în această acţiune.

Sursa citată a mai precizat că au fost verificate 111 societăți comerciale / persoane fizice autorizate, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

De asemenea, alte 103 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, în valoare de peste 57.000 de lei.

„Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare socială pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru protecția celor din jur”, se arată în comunicatul remis de IPJ Olt.

 

Articolul precedentAntrenorul de judo Adrian Croitoru, despăgubiri uriașe în instanţă. Cum a reușit să dea o „lovitură” de 100.000 de euro
Articolul următor100% TU DECIZI! Radu Moldovan, chelnerul ajuns șef de județ. Cursuri la școala vieții și Academia SRI