Creșa construită de americani la Caracal a fost inaugurată astăzi, de primarul municipiului, Liviu Radu și de reprezentanți ai Ambasadei SUA și militari americani. Este o unitate de învățământ nouă, cu 27 de locuri pentru copiii mai mici de trei ani, absolut necesară pentru comunitatea din Caracal.

După investițiile în grădinița și școala de la Deveselu, americanii, în colaborare cu administrația locală din Caracal, au inaugurat astăzi o creșă. La eveniment au luat parte primarul Caracalului, Liviu Radu, Abigail Rupp, Adjunctul Şefului Misiunii Diplomatice a SUA în România, militari americani, dar și mulți directori ai școlilor din Caracal. Cu toții au fost întâmpinați cu pâine și sare de copii îmbrăcați în costume populare. După ce au vizitat clădirea nouă, autoritățile oltene, dar și cele americane au vorbit despre colaborarea bună și sprijinul oferit comunității locale. „ceastă investiţie a fost posibilă cu sprijinul umanitar acordat de  către Guvernul Statelor Unite ale Americii, prin Ambasada din Bucureşti şi Biroul de cooperare Militară, care au suportat toate cheltuielile ocazionate cu întomirea documentaţiei, cu întomirea proiectului pentru obţinerea autorizaţiei de construire, inclusiv avizele necesare, precum şi realizarea efectivă a lucrărilor de construcţie. Pentru creşa pe care o inaugurăm astăzi, Primăria municipiului Caracal, cu sprijinul consiliului local, a asigurat finanţarea dotărilor cu mobilier, aparatură, jucării şi tot ce este nevoie pentru bunadesfăşurare a activităţii antepreşcolare. Piatra de temelie a acestei construcţii, a fost pusă în luna iulie 2017, iar recepţia lucrărilor a fost făcută în luna noiembrie 2018.

Această investiţie are menirea de a continua buna colaborare a comunităţii locale cu Baza Militară Deveselu. Ne-am asigurat ca această unitate să beneficieze de personal calificat, dar şi de dotări la cele mai înalte standarde şi sunt convins că foarte mulţi părinţi vor veni cu încredere să-şi lase copiii aici. Micuţii nu pot fi izolaţi acasă, ei au nevoie de socializare. La rândul lor, părinţii au nevoie de un loc de muncă şi, prin urmare, de un loc unde să poată lăsa copiii cu încredere, atunci când nu sunt acasă. Noi încercăm să venim în sprijinul părinţilor, oferindu-le copiilor condiţii şi servicii de cea mai bună calitate.

În municipiul nostru, există încă două creşe cu o capacitate de 56 de locuri, dar datorită numărului tot mai mare de cereri de înscriere, pentru noi este o oportunitate să beneficiem de încă o locaţie de acest gen şi primim cu mare entuziasm această donaţie”, a spus Liviu Radu, primarul Caracalului.

Americanii au precizat că vor continua să investească în comunitățile care găzduiesc trupele militare ale SUA. „Sunt onorată să particip la deschiderea acestei creșe, care a fost finanțată prin Programul de Asistență Comunitară al Departamentului de Apărare, un program care a început acum 18 ani, pentru a sprijini educația în toate comunitățile în care lucrează. Alte proiecte care au fost realizate în această zonă sunt o grădiniță și o școală în Deveselu, ambele totalizând suma de 900.000 de dolari. Costurile pentru construirea acestei creșe au fost de aproximativ 400.000 de dolari.

Guvernul SUA este recunoscător acestei comunități pentru găzduirea trupelor noastre și vă mulțumim foarte mult pentru sprijinul dumneavoastră”, a spus Abigail Rupp, adjunct ambasada SUA la București

Ceremonia de inaugurare a creșei noi a fost încheiată de un grup de copii din Caracal, care au cântat colinde la chitară.

Articolul precedentDistribuirea tichetelor sociale se face de la sediul DPAS
Articolul următorAmbulanţă plecată în misiune, rămasă blocată pe un drum din Olt