Realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel” critică în termeni duri numirile pe criterii strict politice și personale ale multor personaje în funcții cheie ale statului român. Unul dintre cazurile de notorietate este Lucian Taropa, prieten cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a fost numit în Consiliul de Administrație de la Autoritatea Aeronautică Română.

„Mulți numiți pe prietenii, au fost deja permenintizați pe funcții. Nu doar Mihai Neacșu e vinovat, ci toți cei din Autoritatea Aeronautică. Adică, Rela Nicoleta Ștefănbescu, una din semnatarele pe contractul lui Cumpănașu pe evenimentul centanarului României. Ea este cea care, din partea Ministerului Agriculturii a semnat o hârtie care îl avantaja pe inculpatul Dan voiculescu în dosarul ICA.

Tot acolo e și Bogdan Mândrescu, secretar de stat la Transporturi. Mai este și domnul Lucian Taropa, fost director administrativ interimar la Aeroportul Timișoara, prieten de familie cu Sorin Girndeanu. Soțiile lor au și comapnii împreună, lanț de farmacii. Mai e acolo și un domn avocat, Bogdan Ilea, secretar sde stat la Ministerul Justiției, are doar 30 și ceva de ani. Am înțeles ca e susținut de PNL Sălaj. Am înteles că a fost șef la CFR, la ADS, la Romatsa. Mai e un domn director la Aeroportul Brașov, Alexandru Anghel, susținut de președintele Consiliului județean Brasov, deși e incompatibil cu poziția din Autoritatea Aeronautică este în conflict de interese. Asta deși cei de la Aeroportul Iași l-au dat în judecată că a pus în pericol activitatea aeroportului. Aceste persoanje din conducerea Autoritățiii Aeronautice au decis că cei de la Romaero nu mai pot face mentenanța. Am fost în Consiliul de Administrație Romaero și m-a informat Bădălău că niște băieți de la servicii voiau să falimenteze Romaero și să facă mall-uri. Eu, alături de Stefan Paraschiv și Romululs Vulpescu am obținut un schimb echitabil între Romaero și guver – pentru ca statul să preia activele să nu ajungă pe mâna unora acele terenuri care voiau să facă mall. Tot ceea ce am făcut bun atunci, a fost în zadar”, a declarat Anca Alexandrescu.

Prietenul ministrului, numit în funcții cheie, bine plătite

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, l-a numit pe Lucian Taropa în funcţia de membru provizoriu în Consiliul de administraţie al Autorităţii Aeronautice Civile, potrivit site-ului instituției. Taropa este fostul director administrativ al aeroportului din Timişoara, schimbat în 2020 de generalul Doru Grădinaru, fostul director general al aeroportului din Timişoara, schimbat la rândul lui din funcţie la sfârşitul anului trecut, după ce ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu i-a cerut demisia.

Lucian Taropa este prieten cu familia ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu. Ei apar în fotografii publicate în presă, în vacanţă, în Italia sau Elveţia, împreună cu soţiile.

„În primul rând este o numire temporară, provizorie. Apoi, este vorba de un om cu experienţă în aviaţie”, a declarat Sorin Grindeanu pentru G4media.ro. Ministrul Transporturilor a negat că numirea lui Taropa ar avea vreo legătură cu prietenia dintre ei.

În plus, soţiile celor doi, Tiana Taropa şi Teodora Grindeanu, sunt asociate în cadrul firmei Duofarm SRL din Dumbrăviţa Timiş, care operează, printre altele, şi o farmacie din Timişoara, potrivit documentelor companiei publicate în Monitorul oficial. Teodora Grindeanu deţine 49% din acţiuni, iar Tiana Taropa, 51 %.

 

Foto: Sorin Grindeanu, Lucian Taropa, Alfred Simonis şi soţiile; Sursa: Facebook

În plus, potrivit declaraţiei de avere a lui Lucian Taropa din 2012, chiar el era angajat la firma Duofarm SRL. Taropa l-a împrumutat pe Sorin Grindeanu cu suma de 20.000 de euro.

Foto: fragment din declaraţia de avere a lui Lucian Taropa din 2012

În 2012, Lucian Taropa a devenit consilier local la Timişoara din partea PP-DD, apoi a trecut la PSD, în 2014. În 2013, el a devenit şi director de marketing la aeroportul din Timişoara. În 2017, după ce Sorin Grindeanu a devenit premierul României, Lucian Taropa a fost numit în funcția de membru provizoriu în Consiliul de Administraţie al Administraţiei Canalelor Navigabile SA Constanța şi în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Transport Feroviar de Marfă “CFR Marfă” SA.

Articolul precedentUn bărbat a murit într-un grav accident, în Slatina (VIDEO)
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET