Anunţarea candidatului PNL pentru Primăria Slatina a fost mutată pentru toamna acestui an, fără a se şti data exactă, după ce anul trecut primăvara anului 2019 era dată ca termen.

Preşedintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, a declarat că partidul se concentrează în primul rând pe prezidenţialele din toamnă. Astfel, cei doi membri ai partidului care şi-au anunţat intenţia de a candida la funcţia de primar al Slatinei, Ionuţ Comănescu şi Gabriel Buliteanu, mai au de aşteptat.

„Noi luăm lucrurile pas cu pas. Ne-am ocupat de europarlamentare, urmează prezidenţialele, dar concomitent vom începe şi pregătirea alegerilor locale pentru că sunt extrem de importante şi acolo este bătălia cea mare. Urmează să facem un sondaj de opinie şi undeva în toamnă, n-aş putea să vă precizez exact luna, vă vom prezenta şi candidatul PNL la Primăria Slatina”, a declarat Voiculescu.

Şeful liberalilor din Olt a adăugat că în sondajul de opinie care va da viitorul candidat vor fi incluse mai multe nume, pe lângă cei doi pretendenţi.

„N-am decis cum vom face sondajul. Pot să vă spun că se va face la nivel naţional. În mod evident, cei doi colegi ai noştri care au intrat în această competiţie vor fi sondaţi. Vom vedea rezultatele sondajului şi în funcţie de asta vom lua o decizie. Vor fi şi alte persoane în sondaj, va fi şi primarul în funcţie de la Slatina, dar şi alte persoane. Noi nu putem să facem nicio clarificare, până nu vom vedea rezultatul acestui sondaj şi vă rugăm să aveţi îngăduinţa să aşteptaţi până atunci”, a conchis Liviu Voiculescu.

Fostul şef al TNL Slatina, Ionuţ Comănescu, şi fostul preşedinte al PNL Slatina, Gabriel Buliteanu, sunt singurii liberali care şi-au anunţat intenţia de a candida la primăria municipiului reşedinţă de judeţ.