Aproximativ o treime din numărul total al oltenilor care au solicitat restituirea taxei auto au primit deja banii. Restul ar trebui să îi aibă în cont cel târziu pe 30 iunie, dacă termenul stabilit prin ordonanță de guvern va fi respectat. Restituirea sumelor se face în ordinea depunerii cererilor, spun reprezentanții Fiscului.

Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare sau taxa pe emisiile poluante sau timbrul de mediu ar trebui restituite unui număr total de 20.297 de olteni care au solicitat acest lucru. Până acum, aproape 7.000 au primit banii. „Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost restituită unui număr de 1.811 contribuabili, iar taxa pe poluare pentru autovehicule, respectiv taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost restituită unui număr de 5.062 contribuabili. Cea mai mare sumă pe care o are de recuperat un contribuabili este de 26.967 lei”, a explicat Mihaela Marinescu, purtătoarea de cuvânt a AJFP Olt.

Ea a mai precizat că restituirea taxei auto se efectuează cronologic, în ordinea depunerii dosarelor și în funcție de sumele virate de Administrația Fondului pentru Mediu.

 

Articolul precedentBebelușul salvat de neonatologii din Slatina a fost vizitat de Sorina Pintea
Articolul următorDepistaţi de poliţiştii de la Imigrări aflându-se ilegal în judeţul Olt