Judecătoria Slatina a emis mandat de arestare preventivă pe numele lui Albert Balint, fiul lui Sile Cămătaru, pentru o perioadă de 20 de zile.

El a fost introdus în Centrul de reținere și arest preventiv al IPJ Olt. Balint a depus deja contestație la decizia judecătoriei Slatina. Aceasta va fi judecată, luni, de Tribunalul Olt.

Joi seara, mașina condusă de Albert Balint a fost oprită în trafic de către polițiștii Secției Găneasa pentru un control de rutină.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, a declarat că bărbatul a fost oprit în trafic, pe DN 65 – E 574, în comuna Găneasa.

Bărbatul în vârstă de 32 de ani, din municipiul București, a condus autoturismul având dreptul de a conduce suspendat. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv, însă acesta a refuzat să îi fie prelevate mostre biologice de sânge.

„Au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.

Recent, fiul lui Sile Cămătaru a fost prins cu focuri de armă de polițiștii din Capitală pentru că era dat în urmărire după ce a înjunghiat un tânăr într-un club din Timișoara. A fost eliberat atunci după câteva ore deoarece victima și-a retras plângerea.

Articolul precedentFiul lui Sile Cămătaru este şoferul drogat, reţinut în Olt
Articolul următor„Surpriză” pentru un bărbat din Olt care a băgat o petardă aprinsă în frigider – VIDEO