Un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna olteană Sârbii Măgura, a ajuns la spital, noaptea trecută, după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un accident în comuna Bascov, judeţul Argeş.

Accidentul s-a petrecut, noaptea trecută, în jurul orei 2.00, pe drumul naţional DN 7.

„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că în jurul orei 02:00, un tânăr de 19 ani, din Bascov, care conducea un autoturism pe DN 7C, pe raza localității de domiciliu, din direcția Pitești spre Curtea de Argeș, în împrejurări ce vor fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind carosabilul și intrând în coliziune cu un autoturism parcat pe partea dreaptă a drumului față de sensul său de deplasare, care a fost proiectat în al doilea autoturism, parcat tot în afara carosabilului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, Florin Popa.

În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătorului auto, precum și a celorlalți doi ocupanți ai autoturismului în cauză, ambii de 19 ani, din Bascov, respectiv Sârbii Măgura, județul Olt, toți fiind transportați la spital.

„În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut”, a adăugat reprezentantul IPJ.

Articolul precedentCe cred românii despre lupta internă din PNL și cui dau cele mai multe șanse la șefia partidului
Articolul următorMai multe judeţe din sudul şi sud-vestul ţării, sub COD PORTOCALIU de CANICULĂ