O asistentă de la Centrul de Primiri Urgenţe (CPU) din cadrul Spitalului Municipal Caracal a fost testată pozitiv pentru noul coronavirus.

Potrivit unor informaţii, femeia a acuzat simptome uşoare ale bolii şi a rămas acasă, încă de pe data de 18 iunie. Ulterior a fost testată pozitiv. Pacienţii săi, contacţi direcţi, au fost testaţi negativ.

O anchetă epidemiologică a fost demarată de DSP Olt, urmând să fie testat tot personalul CPU Caracal şi toţi pacienţii.

Conform datelor transmise de către Direcția de Sănătate Publică, miercuri, situația epidemiologică la nivelul județului Olt se prezintă astfel:

Număr persoane confirmate pozitiv Covid-19 de la începutul pandemiei: 171;

Număr persoane vindecate Covid-19 de la începutul pandemiei: 118;

Număr persoane internate confirmate Covid-19: 43;

Număr persoane izolate la domiciliu: 2436;

Număr persoane aflate în carantină instituționalizată: 22;

Număr total de probe recoltate Covid-19 de la începutul pandemiei: 3857;

Numărul total de decese Covid-19 de la începutul pandemiei: 10.

Articolul precedentFocarul de la Spitalul Corabia, în creştere: 171 de cazuri de coronavirus, în judeţ
Articolul următor100% TU DECIZI! Renate Weber, avocatul poporului, care a susținut asaltul PSD la Justiție