Virgil Delureanu şi Ionuţ Ivan au fost aleşi, joi, pentru cele două poziţii de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Olt. Ambii sunt reprezentanţi ai PSD, care are majoritate absolută în forul decizional al judeţului.

Delureanu se află la al doilea mandat de vicepreşedinte, în timp ce Ivan, fost preşedinte al organizaţiei judeţene de tinere a PSD, este la prima experienţă de acest gen. Fiecare dintre cei doi au primit 21 de voturi, din totalul de 32 posibile.

Preşedintele Marius Oprescu i-a felicitat pe cei cu care va face echipă la conducerea judeţului, în următorii patru ani.

„Ne propunem multe lucruri, obiective care se regăsesc în broşura cu care ne-am prezentat în faţa cetăţenilor din judeţul Olt – Programul de guvernare locală. Sunt multe lucruri bune pe care ni le propunem în acest mandat. Formula este una inedită pentru Partidul Social Democrat, nu ştiu dacă în istoria partidului, din ’90 şi până în prezent, a mai fost această situaţi: Consiliul Judeţean, datorită votului masiv al cetăţenilor, cărora le mulţumim încă o dată, are atât preşedintele cât şi cei doi vicepreşedinţi de la PSD. Îi felicit şi eu pe colegii mei pentru susţinerea consilierilor judeţeni şi pentru susţinerea întregii organizaţii – propunerile au fost trecute prin toate colegiile, neputând întruni Comitetul Judeţean într-o singură sală”, a declarat Marius Oprescu.

Despre aplicarea Programului de guvernare locală a vorbit şi noul vicepreşedinte, Ionuţ Ivan.

„În calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, fac parte dintr-o echipă puternică, responsabilă, pregătită să continue proiectele necesare dezvoltării judeţului Olt. Obiectivul nostru comun este aplicarea în totalitate a Programului de guvernare locală pentru care cetăţenii ne-au acordat votul de încredere. Este un program bineţintit, aplicabil pentru sănătate, mediu, infrastructură rutieră, infrastructură socială şi de urgenţă, creat pentru a oferi oltenilor siguranţa unui trai mai bun”, a afirmat acesta.

De cealaltă parte, Virgil Delureanu a subliniat că este un moment unic în istoria CJ Olt, ca toată conducerea instituţiei să aibă aceeaşi coloratură politică.

„Este o funcţie care te onorează, dar totodată te şi obligă. Am plecat cu domnul preşedinte Marius Oprescu, acum patru ani, în această echipă împreună cu ALDE. Acum este un lucru inedit, nu s-a mai întâmplat în istoria acestui partid ca să dăm doi vicepreşedinţi şi preşedintele Consiliului Judeţean. Vom continua tot ce am început, împreună şi cu domnul viceprimar Ionuţ Ivan şi vom duce la îndeplinire programul judeţean pe care ni l-am propus, legat în primul rând de educaţie, sănătate şi infrastructură”, a afirmat Delureanu.

În Consiliul Judeţean Olt sunt doar două partide, în urma votului din 27 septembrie, PSD cu 21 de mandate şi PNL cu 11 mandate.

 

Sursa: Realitatea de Olt