Avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de inundaţii, valabile până joi la miezul nopţii, în 15 bazine hidrografice, anunță Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

În intervalul 6 ianuarie, ora 11:00 – 7 ianuarie, ora 12:00, va fi în vigoare un Cod portocaliu de viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu depăşiri ale Cotelor de apărare, pe râurile din bazinele hidrografice: Tur – sector aval de Acumularea Călineşti (judeţul Satu Mare), Timiş – bazin amonte S.H. Lugoj, Pogăniş – bazin amonte de Acumularea Cadar Duboz, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Cerna – afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Caraş Severin), Jiu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari, (judeţul Gorj), Motru – bazin amonte S.H. Broşteni (judeţele: Gorj şi Mehedinţi) şi Jiu – sector aval S.H. Filiaşi – amonte S.H. Podari (judeţele: Gorj şi Dolj).

De asemenea, până joi, la ora 00:00, va fi valabilă o atenţionare Cod galben de inundaţii pe următoarele cursuri de apă: Tur (judeţul Satu Mare), Crasna – bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gelmar (judeţele: Hunedoara şi Arad), Bega, Timiş – bazin amonte S.H. Brod, Pogăniş – bazin amonte de Acumularea Cadar Duboz, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele: Timiş şi Caraş Severin), Cerna (judeţele: Gorj şi Caraş Severin), Desnăţui (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Jiu – bazin aval S.H. Sadu (judeţele: Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Lotru – amonte de Acumularea Ioneşti şi Olteţ – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele: Vâlcea, Gorj şi Argeş).

Articolul precedentOlt: Unul dintre cei vaccinaţi împotriva COVID-19, reacţie adversă de tip alergic
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 131. Ce fac românii cu petardele?