În trei săptămâni, circulația din Balș va fi gestionată cu ajutorul unor semafoare inteligente, instalate de Compania de Drumuri. Scopul este cel de descongestionare a traficului, până la construcția centurii ocolitoare a orașului. Șoferii sunt însă sceptici în privința utilității noului sistem, având în vedere faptul că se circulă intens pe ambele sensuri, pe strada care traversează localitatea.

Până să circule pe șoseaua de centură, TIR-urile vor traversa Balșul tot pe strada principală. Însă, începând cu 20 iulie, vor respecta regulile noului sistem de semaforizare care se instalează în oraș. „Proiectul este în derulare. Suntem în termenul asumat de constructor, dar și în cel contractual. Am avut o problemă cu CEZ-ul pentru că a durat ceva mai mult decât speram noi obținerea de avize pentru branșare”, a spus Adrian Motorga, director SDN Slatina

În perioada următoare, angajații operatorului de energie electrică vor veni să branșele la rețea sistemul de semafoare, pentru ca apoi toată aparatura să fie instalată. „Imediat după aceea, constructorul va monta tot echipamentul electronic pentru aceste semafoare. După o perioadă de probă, în care să ne convingem atât noi cât și constructorul că acestea sunt setate corespunzător, în funcție de traficul pe acest sector de drum vom da drumul la circulație cu semafoare”, a mai spus șeful SDN Slatina.

Locuitorii Balșului nu sunt însă convinși că semafoarele inteligente îi vor salva de aglomerația din trafic.

Proiectul de amplasare a semafoarelor inteligente la Balș face parte dintr-o investiție a Direcției Regionale de Drumuri Craiova, în care este inclusă și semaforizarea orașului Filiași. Costurile sistematizărilor se ridică la 1,3 milioane lei.

Articolul precedentCum a reacționat Marcela Fota când i s-au pus ochelarii care stimulează starea de ebritate- VIDEO
Articolul următorPentru prima dată la mare. Zeci de copii din Olt au plecat într-o tabără gratuită