Un bărbat din Slatina și unul din Brâncoveni au fost reținuți ieri de polițiștii din Dolj. Oamenii legi îi suspectează că ar fi furat 56 de tone de fier vechi de la firma la care lucrau. Cei doi încărcau deșeurile metalice de la cele două sedii ale societății, din Slatina și Craiova, iar până să ajungă cu ele la un combinat de prelucrare vindeau o parte din marfă către un depozit.

Un bărbat de 58 de ani, din Brâncoveni, a fost prins ieri în flagrant de polițiști, după ce a furat și  încerca să vândă fier vechi de la firma la care lucra. Oamenii legii din Dolj, care au realizat flagrantul, au descoperit apoi că bărbatul, împreună cu un coleg al său din Slatina, furaseră în mod repetat cantități mari de deșeuri de la firma la care erau angajați.

„Ca urmare a anchetei derulate anterior operaţiunii de prindere în flagrant, poliţiştii de la Economic au mai pus în executare un mandat de aducere emis pe numele unui bărbat de 57 de ani, din Slatina, bănuit de săvârşirea infracţiunii de delapidare. Astfel, poliţiştii au stabilit faptul că cei doi, în cursul anului 2018, ar fi sustras şi valorificat, în mod repetat, de la acelaşi operator economic, cantitatea de 56.000 kilograme de deşeuri metalice, în valoare de aproximativ 58.000 lei”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj.

Polițiștii de investigare a criminalităţii economice din Dolj efectuau de mai mult timp cercetări în acest dosar. Așa au descoperit că cei doi bărbați acționau la ambele puncte de lucru ale societății la care erau angajați, respectiv la Slatina și Craiova. În loc să ducă la un combinat de prelucrare toată marfa pe care o încărcau în mașini, o parte din ea ajungea la depozite de deșeuri, unde era vândută pentru ca banii să ajungă în buzunarul suspecților. Cei doi au fost reținuți pentru 24 de oare de polițiști. Astăzi, instanța a decis cercetarea lor sub control judiciar.

Articolul precedent20 de constructori au depus oferte pentru asfaltarea străzilor din Slatina. Ce condiție le-a impus primăria
Articolul următorExpoziţie dedicată Centenarului Marii Uniri, în toate judeţele regiunii în afară de Olt