Un bărbat în vârstă de 82 de ani, din Brebeni, a ajuns la spital după ce, joi dimineaţa, a fost lovit de un autoturism, pe trecerea de pietoni, pe o stradă din Slatina.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că accidentul s-a petrecut pe strada Crișan, din municipiul Slatina. Şoferul, un bărbat în vârstă de 56 de ani, nu a acordat prioritate pietonului angajat în traversarea străzii regulamentar.

„Astfel, un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe strada Crișan, la o trecere de pietoni semnalizată corespunzător, nu ar fi acordat prioritate unui bărbat, de 82 de ani, din comuna Brebeni, care era angajat în traversarea străzii. Atât conducătorul auto, cât și pietonul au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero”, a declarat Alexandra Dicu.

Pietonul a fost transportat la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri medicale.

Pe numele şoferului a fost deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentUn cutremur de 3,1 grade s-a produs, joi dimineața, în România
Articolul următorO comună din Olt va fi racordată la reţeaua de gaze naturale