O femeie în vârstă de 78 de ani, din Giuvărăști, a ajuns la spital, luni seara, după ce a fost scoasă de pompieri dintr-o fântână publică. O anchetă a fost deschisă pentru a se stabili împrejurările în care femeia a ajuns în fântână.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu, a declarat la sosirea echipajelor, victima, în vârstă de 78 de ani, din comuna Giuvărăști, a fost găsită conștientă.

„Pentru salvarea femeii, un pompier a coborât, asigurat cu accesoriile specifice, în fântâna cu diametrul de aproximativ 80 de centimetri și adâncimea de circa 15 metri, a asigurat victima și a reușit, cu ajutorul scării culisabile, să o aducă pe femeie la suprafață”, a declarat reprezentantul ISU Olt.

El a mai precizat că pacienta a fost preluată de echipajul SAJ și transportată, conștientă, fără urme vizibile de traumă, la Spitalul din Corabia.

O anchetă a fost deschisă de polițiști pentru a se stabili împrejurările în care femeia a ajuns în fântână.

Articolul precedentDrum dintre Olt și Teleorman, închis din cauza pestei porcine africane
Articolul următorDecizie drastică luată de autorităţi în cazul focarului de pestă porcină de la Cilieni-Olt