„Bucătăria Hoinară”, un proiect derulat de un fotograf renumit, care organizează călătorii culinare în locuri din țară în care se mai gătește încă la foc de lemne, după rețete vechi ajunge și în Olt. Olga Filip, cea care însuflețește an de an „Sărbătoarea iilor”, alături de muzeograful Claudia Balaș vor fi gazdele bucătarilor hoinari.

Pâinea în țest și ciorba de raci sunt rețete sunt bucate autentice oltenești pe care Olga Filip vrea să le prezinte lumii întregi, prin intermediul cunoscutului proiect „Bucătăria hoinară”. „Echipa va ajunge mâine în Olt, la Cezieni, în gospodăria Olgăi Filip. Vom face împreună pâine la țest, iar miercuri Olga va găti ciorbă de raci, după o rețetă veche, autentică”, a explicat Claudia Balaș, muzeograf la Muzeul Județean Olt.

Proiectul „Bucătăria hoinară” înseamnă “popasuri de bucătărie” în toate regiunile din România, în locuri fermecătoare – unele dintre ele puţin cunoscute. Se găteşte în gospodării ţărăneşti şi şoproane părăsite, pe malul Dunării, pe plaja de la Portiţa sau în mlaştina Letea.

Odată popasul descoperit, se trece la partea cu adevărat savuroasă – gătitul. Gusturile se combină exuberant, după inspiraţia invitaților-bucătari ai lui Răzvan Voiculescu. Foarte rar se găteşte în spiritul locului, majoritatea rețetelor sunt suprapuneri cosmopolite – gusturi japoneze, mediteraneene, sud-americane amestecate cu aromele “locale” şi cu povestea oamenilor pe care “bucătarii hoinari” îi întâlnesc.

Articolul precedentDecizie luată în cazul unuia dintre şefii din Primăria Slatina
Articolul următorSe construieşte o nouă parcare etajată în Slatina