Perioada de proiectare pentru reabilitarea Podului Olt ar trebui să se încheie, la sfârşitul lunii februarie, potrivit reprezentanţilor SDN Slatina.

Directorul Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Slatina, Adrian Motorga, a declarat că după această perioadă, vor începe lucrările de construcţie propriu-zisă.

„Deocamdată, constructorul este în perioada de trei luni de proiectare. Pe la sfârşitul lunii februarie – începutul lunii martie, se încheie această perioadă. Ordinul de începe a fost dat pe sfârşitul lunii noiembrie”, a declarat Motorga.

Un consorţiu italian va reabilita podul rutier peste Olt de la Slatina, contractul de atribuire a lucrării fiind semnat, în luna iulie, de reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova.

Valoarea estimată, fără TVA, a investiţiei este de 26,35 milioane lei, finanţarea fiind asigurată cu bani de la bugetul de stat.

De-a lungul timpului, în calea de rulare a Podului Olt au apărut gropi mai mici sau mai mari. Cea mai recentă este chiar din decembrie 2018. De asemenea, în 26 iulie 2016, angajaţii SDN Slatina au împrejmuit zona cu balize de ocolire, în aşteptarea scoaterii la licitaţie a lucrării de reparaţie a unei alte gropi. Ulterior, „artificiul” găsit de drumari a fost aplicarea unei plăci de metal deasupra fisurii. Deoarece nu s-a intervenit, groapa s-a mărit, iar soluţia găsită a fost aplicarea unei plăci de metal şi mai mare. Abia în august 2017, groapa a fost astupată.

Şi în 2010, în dreptul primului picior al podului, dinspre Slătioara, în carosabil a apărut o groapă de o jumătate de metru. Aceasta a fost acoperită după câteva zile în care traficul s-a desfăşurat cu greutate sau a fost închis. Costurile acelei lucrări s-au ridicat la aproximativ 200 de milioane de lei vechi.

Problemele cu găurile în covorul asfaltic au început să apară după mineriada din 1999, când pentru blocarea accesului, pe pod au fost puse bucăţi mari de piatră, care au afectat structura de rezistenţă. Pe de altă parte, problemele din ultimii ani sunt cauzate chiar de lucrările de reabilitare de acum 25 de ani, care au fost făcute de mântuială.

Articolul precedentSistemul video al Slatinei, mai eficient. Ce decizie a luat Poliția Locală
Articolul următorLocuinţă din Olt, distrusă de un incendiu. Pompierilor le-a luat două ore să stingă focul – FOTO&VIDEO