Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Dobrosloveni, a fost reţinut de poliţişti, miercuri, după ce a intrat intenţionat într-un autoturism, în care se aflau trei persoane, în curtea Liceului Tehnologic ”Dimitrie Petrescu” Caracal,  în urma unui conflict.

Potrivit poliţiştilor, tânărul în vârstă de 21 de ani, din comuna Dobrosloveni, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, într-o parcare, din curtea liceului mai sus menționat, ar fi avut un conflict spontan cu un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din Caracal.

Ulterior, tânărul, ar fi intrat, intenționat, în repetate rânduri, cu autoturismul său, într-un alt autoturism, ce aparține bărbatului în vârstă de 64 de ani, și în care bărbatul se urcase împreună cu alte două persoane.

În urma evenimentului, au rezultat doar pagube materiale, iar polițiștii au condus persoanele implicate la sediul unității de poliție, pentru continuarea cercetărilor.

Tânărul a fost reţinut de poliţişti.

„În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind continuate cercetările.

Tânărul, în vârstă de 21 de ani, a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Astăzi, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, cu propuneri legale.

De asemenea, tânărul a depus plângere scrisă împotriva bărbatului, în vârstă de 64 de ani, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și lovire sau alte violențe.

Totodată, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal efectuează verificări cu privire la stabilirea modalității de acces a autoturismelor, dar și a persoanelor implicate, în curtea unității de învâțământ”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasiloaica.

 

 

 

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentTrafic rutier pe un singur sens în tre Slatina şi Piteşti, în judeţul Olt
Articolul următorNoii directori de școli au semnat contractele de management. Ce durată au