Doi adolescenţi în vârstă de 15 şi 17 ani, din Caracal, au ajuns la spital, vineri, după ce au fost loviţi de un autoturism ce a intrat pe trotuar.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, a declarat că accidentul s-a petrecut în jurul orei 13.00, pe strada 1 Decembrie 1918 din Caracal.

Şoferul autoturismului, bărbat din Piteşti, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat pe trotuar.

„Polițiștii Biroului Rutier Caracal s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări se pare că un bărbat de 39 de ani din municipiul Pitești, judeţul Arges, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918 din localitate, ar fi efectuat o depășire neregulamentară, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare şi a intrat pe trotuar unde ar fi acroşat doi minori. În urma impactului, cei doi minori cu vârstele de 15 şi 17 ani, din municipiul Caracal, au necesitat îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

El a adăugat că polițiștii au testat conducătorul auto cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. Pe numele şoferului din Piteşti a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentÎn ziua în care a murit, angajatul Bazei Deveselu a încercat să salveze un alt bărbat, care şi-a găsit sfârşitul tot într-un accident rutier
Articolul următorCare e omul pe care ALDE îl trimite ca subprefect de Olt