Un bărbat, muncitor la o societate din Dolj, care efectuează lucrări în municipiul Caracal, a fost surprins de surparea unui mal de pământ. Pompierii se luptă să-l scoată de sub panourile prăbuşite.

Grav accident, în municipiul Caracal, în această după-amiază. Două persoane au fost surpinse de desprinderea unui mal de pământ. 
 
La fața locului acționează două autocamioane cu modul de căutare-salvare (multirisc), a autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, o autospecială pentru descarcerare, un echipaj SMURD, două echipaje SAJ și un buldoexcavator.

Potrivit primelor informaţii, unul dintre bărbaţi a fost scos de către colegi, iar pentru cel de-al doilea bărbat pompierii militari fac tot posibilul pentru a-l scoate teafăr.

Şi echipa ITM Olt este la faţa locului, vorbind despre un accident de muncă.

„Unul dintre bărbaţi a fost scos imediat de către colegi, este rănit la umăr şi a fost transportat la spital, dar este în afara oricărui pericol. Cel de-al doilea este prins sub panourile de susţinere care s-au desprins în momentul alunecării malului de pământ. Inspectorii noştri sunt acum la faţa locului”, a precizat directorul ITM Olt, Cristian Ungureanu.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentOltenii vor plăti mai mult pentru gunoi
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET