Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis, marţi, plasarea sub carantină zonală a două sate din comuna Cezieni, din cauza numărului mare de cazuri de coronavirus.

Măsura a fost dispusă pentru o perioadă de 14 zile, începând de astăzi.

Potrivit unui comunicat remis de Prefectura Olt, în comuna Cezieni (satele Cezieni și Corlătești) se instituie, pe perioada carantinei zonale, următoarele măsuri:

– Este strict interzisă intrarea/ieșirea din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile județene și comunale.
– Controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în/din satele Cezieni și Corlătești din comuna Cezieni, județul Olt, și asigurarea ordinii publice se vor realiza de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt sau Inspectoratul de Poliție al Județului Olt, după caz.
– Circulația și staționarea în spații publice a persoanelor sunt interzise, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza declarației pe proprie răspundere (se poate redacta şi de mână), legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.
Pentru persoanele care se află în tranzit următoarele măsuri sunt obligatorii:

– Se permite tranzitarea localității carantinate de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă oprirea în localitate.
– Prin grija administrației publice locale și al Inspectoratului de Poliție Județean Olt se vor stabili căile de circulație care tranzitează zona respectivă și aducerea la cunoștința populației prin mijloacele mass-media a acestei măsuri.
Totodată, se instituie următoarele măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona carantinată:

1. identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reședința ori adresa declarată în zona menționată la art. 1, alin. (2) și introducerea acestora în bazele de date dedicate;
2. limitarea la maximum a deplasării persoanelor și monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieşirea persoanelor din locuinţă este permisă doar pe bază de declaraţie pe propria răspundere, legitimaţie de serviciu sau adeverinţă eliberată de angajator, după caz;
3. în intervalul orar 05,00 – 20,00, în interiorul zonei menționate la art. 1, alin. (2) se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
a) deplasarea persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19;
b) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
c) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale,
d) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
e) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
f) deplasarea în scopul donării de sânge la centrele de transfuzie sanguină;
g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
h) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
j) îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate;
k) participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
l) pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
m) eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi prevăzute de lege;
n) alte motive justificate precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
o) participarea la activități religioase;
p) deplasări ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu trenul, avionul, autocare sau alte mijloace de transport persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau oricare altă modalitate de achitare a călătoriei;
q) deplasări ale persoanelor pentru vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2.
4. în intervalul orar 20,00 – 05,00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la punctul 3, lit. a), b), d), n) și p);
5. în/din zona menționată la art. 1, alin. (2) este permisă intrarea/ieșirea pentru:
a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și pentru aprovizionarea populației;
b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitare, veterinare, situațiilor de urgență, administrației publice, asistenței și protecției sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, alimentației publice, comunicațiilor și transporturilor;
c) persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitatea profesională în afara zonei carantinate;
d) persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
e) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
f) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
g) urgențe medicale;
h) deplasarea elevilor pentru studiu.
6. pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimație de serviciu sau adeverința eliberată de angajator sau declarație pe propria răspundere;
7. pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;
8. declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării conform celor prevăzute în prezentul articol, data completării și semnătura.

În zona carantinată se instituie următoarele măsuri suplimentare:

1. slujbele religioase se desfăşoară cu participarea credincioşilor doar în exteriorul clădirilor, cu excepţia celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
2. slujbele religioase cu caracter privat (botezuri, cununii, înmormântări etc.) se pot oficia în lăcaşurile de cult, cu respectarea normei de 4 mp/persoană;
3. accesul credincioşilor în lăcaşurile de cult pentru rugăciuni cu caracter individual se poate face astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi o distanţă de minimum 2 m între persoane;
4. se oficiază evenimentele de stare civilă cu prezenţa a maximum 8 persoane în interiorul clădirii, iar în exterior cu participarea a maximum 20 de persoane, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
5. la toate slujbele religioase trebuie respectate regulile de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
6. se interzic circulaţia persoanelor în grupuri mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii şi formarea unor asemenea grupuri;
7. se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness.

Totodată, în cadrul ședinței CJSU de astăzi, s-a hotărât interzicerea următoarele activități:

1. organizarea de evenimente şi/sau activităţi private pentru copii în spaţii închise, cum ar fi locuri de joacă, spaţii de tip afterschool etc.;
2. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, indiferent de locaţiile amplasate – cu excepţia celor care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri şi lozuri, conform Adresei Institutului Naţional de Sănătate Publică nr. 19.941/2020 şi Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 60/2020;
3. activitatea cu publicul a structurilor de primire turistice, cu excepţia cazării persoanelor care efectuează deplasări în interes profesional;
4. organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi/sau deschise;
5. organizarea şi desfăşurarea de activităţi în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte;
6. organizarea şi desfăşurarea activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment în spaţii închise sau deschise;
7. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nonalcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi/sau exteriorul clădirilor. Se permite comercializarea produselor doar în sistem “take-away” (la pachet) şi/sau catering;
8. toate activităţile şi competiţiile sportive, individuale sau colective, care se desfăşoară în spaţii închise sau deschise, cu excepţia celor organizate sub egida federaţiilor de specialitate;
9. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare.

Se limitează programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 18,00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant, care pot avea program non-stop.

Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor, la maximum 50% din capacitate cu respectarea normelor de distanțare fizică, cu asigurarea pentru clienți a unei suprafețe de 4 mp din suprafața utilă a magazinului și cu păstrarea distanței de 2 metri între persoane.

Operatorii economici publici și privați care desfășoară activități de transport persoane și care tranzitează zonele carantinate vor putea efectua opriri în spațiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor.

Activitatea acestora se va desfășura prin ocuparea a 50% din locurile existente pe scaun în fiecare vehicul şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară stabilite în perioada stării de alertă pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2, în următoarele condiţii:
– administratorii vor dezinfecta mijloacele de transport după fiecare cursă efectuată;
– pasagerii vor purta masca de protecţie pe tot parcursul călătoriei;
– numărul de pasageri permis în fiecare mijloc de transport va fi egal cu jumătate din numărul locurilor de pe scaun existente în fiecare mijloc de transport;
– se va respecta circuitul de urcare/coborâre în/din mijlocul de transport. Accesul pasagerilor se va realiza pe uşa din faţă, iar coborârea pe uşa din spate.

Cursurile unităților de învăţământ din satele Cezieni și Corlătești din comuna Cezieni, judeţul Olt, se vor desfășura în sistem online pentru prevenirea îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentConcurs pentru directorii de şcoli. Câţi s-au înscris în judeţul Olt
Articolul următorAsigurații care beneficiază de concedii medicale pentru carantină vor completa o declarație pe propria răspundere