Un şofer în vârstă de 28 de ani, din Bucureşti, a fost prins de poliţiştii olteni rulând cu 152 de kilometri la oră, pe drumul naţional DN 64, în localitatea Strejeşti. Totodată, bărbatul a depăşit pe linie continuă.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că tânărul a fost depistat de poliţiştii de la rutieră, vineri dimineaţă.

El a primit o amendă usturătoare, fiindu-i suspendat permisul pentru patru luni.

„Pentru cele două încălcări ale preverilor OUG 195/2002, polițiștii au sancționat contravențional conducătorul auto cu amedă în valoare de 1.885 de lei și i-au reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile”, a declarat reprezentantul IPJ.

Articolul precedentStația de Ambulanță de la Tufeni, modernizată și redeschisă
Articolul următorBercea Mondial a ieșit din închisoare. Interlopul, așteptat de familie/ VIDEO