Alro Slatina va primi anual circa 40 de milioane de euro prin schema de ajutor pentru sprijinirea consumatorilor industriali. De aceeași schemă de ajutor vor beneficia și alte unităţi industriale din ţară, a anunţat miercuri, la Slatina, ministrul Mediului, Costel Alexe, după o vizită la fabrica de producere a aluminiului.

Cei 40 de milioane de euro vor veni prin intermediul certificatelor de emisii de CO2. Ministrul a adăugat că Alro ar fi riscat să se închidă în luna martie fără acest sprijin, iar prin schema de sprijin în cauză se vor susţine 15 ramuri industriale şi şapte subramuri industriale.

„Acest sprijin (pentru Alro Slatina – n.red.), materializat, înseamnă vreo 40 de milioane de euro în fiecare an, pentru energia electrică. Eu cred că ALRO nu este emblematic numai pentru Oltenia, ci, la cum arată lucrurile pe platformă, pentru întreaga Românie, ca să nu spun că în chestiunile ce ţin de mediu, pionierat în Europa. Îl întrebam (pe directorul Alro Slatina – n.red.) dacă Guvernul României n-ar fi acordat acest sprijin industriei şi economiei româneşti şi mi-a spus că în martie ar fi fost în situaţia în care ar fi închis. Imaginaţi-vă ce ar fi fost pentru România ca astfel de entităţi să nu-şi poată duce mai departe activitatea, evident, fiind şi o problemă socială la nivelul judeţului Olt. Mă bucur foarte mult că guvernul liberal din care fac parte şi-a asumat încă din primele luni de mandat să corecteze toate derapajele, toate decalajele şi evident să susţină iniţiativa privată şi evident economia românească”, a spus ministrul.

Costel Alexe a punctat că, în privinţa protecţiei mediului, Alro este un exemplu de bună practică, fiind investiţi aproximativ 100 de milioane de euro în 10 ani pentru retehnologizare şi protecţia mediului.

Ministrul Mediului a spus că prin schema de ajutor prin intermediul certificatelor de CO2 este sprijinită economia, aceasta fiind utilizată şi în alte state din Europa.