Şoferul care a provocat accidentul rutier de la Şopârliţa, în urma căruia un tânăr a murit iar altul a fost grav rănit, încercând apoi să fugă de la locul faptei, a fost reţinut pentru 24 de ore.

Bărbatul în vârstă de 50 de ani, din Şopârliţa, urmează să fie prezentat Judecătoriei Balş cu propunerea arestării preventive pentru 24 de ore.

Bărbatul a încercat să fugă de la locul faptei, dar a fost prins de cetățenii prezenți în zonă.

„Un bărbat, de 50 de ani, din comuna Sopârlița, care nu deține permis de conducere, in timp ce ar fi condus un autoturism, nu a redus viteza si a intrat in coliziune cu o autoutilitara oprită în coloană la trecerea la nivel cu calea ferată. În urma impactului, autoutilitara a fost proiectată în autovehiculul din fața sa, ocazie cu care a acrosat două persoane aflate în afara autovehiculelor, respectiv doi bărbați, de 26 si de 35 de ani, ambii din comuna Baldovinesti. Bărbatul, de 26 de ani, a decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Polițiștii au testat conducătorul auto cu aparatul alcooltest. A rezultat o concentrație de 1,06 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.

Articolul precedentArestaţi după ce au încercat să spargă un chioşc din Slatina
Articolul următorLegea vaccinării obligatorii ar putea intra în vigoare din martie. Ce spune un deputat PSD