Firma municipalităţii, care se ocupă de întreţinerea spaţiilor verzi, a fântânilor arteziene şi a locurilor de joacă din Slatina, şi-a stabilit proiectele pe care le va întreprinde în anul următor, potrivit unei hotărâri aprobate, la începutul săptămânii, de consiliul local.

Potrivit sursei citate, printre obiective se numără amenajarea parcului „Capul lui Decebal”, de pe strada Libertăţii, a celui de lângă Şcoala „Eugen Ionescu”, a celui de la Catedrală, dar şi a părculeţelor din cartiere.

Parcuri vor fi amenajate şi lângă blocu GA6 de pe strada Cornişei, dar şi la intersecţia străzii Unirii cu strada Libertăţii.

Totodată, Dezvoltare Urbană Slatina va reamenaja spaţiile verzi de pe următoarele străzi: bulevardul NicolaeTitulescu, strada Vederii, bulevardul A.I.Cuza, strada Aleea Înfrăţirii; strada Dinu Lipatti, strada Cuza Vodă, strada Piteşti şi strada Cornişei.

De asemenea, va fi amenajat sensul giratoriu de la intersecţia străzii Drăgăneşti cu strada Milcov, se va reamenaja Fântâna Speranţei, dar şi cinci locuri de joacă.

SC Dezvoltare Urbană Slatina SRL, firmă creată de Primăria Slatina pentru a prelua atribuţiile SC Rupiah a primit, în luna aprilie 2017, în administrare spaţiile verzi, locurile de joacă şi fântânile din municipiu.

Contractul de concesiune a serviciului de îngrijire a spaţiilor verzi din municipiu încheiat între Primăria Slatina şi asocierea de firme Rupiah, Hiwaters şi Fraicon a încetat, la sfârşitul lunii februarie 2017, cu acordul părţilor, înţelegerea fiind vizată şi de consilierii locali.

Contractul era din anul 2010, pe o perioadă de 30 de ani, scadenţa fiind, aşadar, în anul 2040. Anul trecut, acesta fusese renegociat la o perioadă de 10 ani. Încă de la început, în spaţiul public au apărut informaţii privind facturi umflate emise de societatea comercială către municipalitate.

Reprezentanţii Primăriei Slatinei spun că, în anul 2016, valoarea medie a facturilor se ridica la aproximativ cinci miliarde lei vechi.

Articolul precedentProfesori din Alexandria, schimb de experiență la Palatul Copiilor Slatina
Articolul următorPrimar din Olt, condamnat la închisoare pentru delapidare