Un dispensar medical vechi a fost transformat într-un centru medical modern, cu asistență permanentă și cabinet stomatologic,  într-o comună din Olt. Fondurile au fost alocate de Guvern, prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Un ecograf cu kit 3D, aparat de fizioterapie cu ultrasunete, laser, electroterapie și magnetoterapie, un aparat pentru EKG. Toate acestea sunt dotările unui centru medical modern, inaugurat în comuna Bobicești. Cu aproximativ 700.000, bani accesați prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală, o clădire veche a fost modernizată și extinsă. „Lucrările au constat în reabilitarea, modernizarea și extinderea clădirii, cu o centrală termică și magazie pentru lemne. Schimbat tot, tencuială, pardoseală, tavane, acoperiș și toate utilitățile: încălzire, apă, canal, rețea electrică. Au fost instalate sistemul de supraveghere video și sistem de alarmă”, a spus Ilie Chitez, primarul comunei Bobicești.

Șase medici și șase asistenți medicali vor acorda servicii medicale în permanență locuitorilor din comuna Bobicești și din localitățile învecinate.

Aceasta este una din sute de investiții în sănătate și educație derulate de primăriile din Olt prin PNDL 2, a explicat președintele Consiliului Județean, Marius Oprescu. „Am fost săptămâna trecută la Găneasa și am văzut o grădiniță reabilitată pe acest program, care arată foarte bine. Acum avem acest centru medical modern. Înțeleg că Bobiceștiul mai are încă un dispensar, 2 școli și o rețea de canalizare care urează și ele să fie finalizate. În județul Olt avem câteva dispensare și peste 100 de grădinițe și școli în reabilitare pe acest program”, a spus Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt.

Articolul precedentDECIZIA Tribunalului Olt în cazul satului din Arad retrocedat aproape în întregime
Articolul următorBărbat bătut într-o scară de bloc din Slatina. Agresorul a fost arestat preventiv