Consiliul Judeţean Olt a aprobat, joi, alocarea unui sprijin în valoare de 400.000 lei pentru Crucea Roşie.

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a explicat că sumele urmează să fie folosite pentru ajutarea refugiaţilor din Ucraina.

„Banii, 400.000 lei, vor merge prin Crucea Roşie către refugiaţii din Ucraina. Din toate informaţiile pe care le am, Prefectura şi primăriile au centralizat mai multe spaţii pe care le au la dispoziţie pentru a putea caza refugiaţi în ele. De asemenea, ştiu că sunt şi anumiţi privaţi care au pus spaţiile la dispoziţie. Dacă va fi nevoie, se va încerca la fel ca la începutul pandemiei, a apărut şi o ordonanţă, iar statul va putea plăti cazarea la anumite hoteluri sau pensiuni, astfel încât să reuşim să cazăm cât mai mulţi”, a declarat Oprescu.

La nivelul judeţului Olt sunt disponibile, pentru refugiaţii din Ucraina, 163 de locuri dispuse în patru spații de cazare puse la dispoziție de către autoritățile locale și aproximativ 250 de locuri în spații de cazare puse la dispoziție de către 20 de agenți economici, potrivit Prefecturii Olt.

Sursa citată mai menţionează că numărul de locuri disponibile poate fi majorat în funcție de solicitări.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentCirculație blocată parțial. Trafic dinspre București deviat spre Râmnicu Vâlcea și Slatina
Articolul următorMarius Oprescu (PSD Olt), despre Virgil Popescu: Pare cam depăşit