42 de pomi de Crăciun au fost confiscaţi de poliţiştii olteni deoarece firma care îi vindea în zona pieţei din Corabia nu avea aviz conform legii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu,  cei 42 de “pomi de Crăciun”, în valoare de 1.134 de lei au fost confiscați și predați în custodie Ocolului Silvic Corabia, iar societatea comercială a fost sancționată contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sanționarea delictelor silvice.

„La acest sfârșit de săptămână, polițiștii olteni acționează pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic și pentru depistarea transporturilor ilegale de material lemnos și pomi de Crăciun.  Acțiunile sunt coordonate la nivel național și se desfășoară pe raza întregului județ, în colaborare cu jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali și reprezentanți ai Direcției Silvice. Activitățile se desfășoară atât prin constituirea de filtre organizate, cât și prin verificarea agenților economici de profil”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.

 

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentTransport ilegal de articole pirotehnice, în Olt. Ce au făcut poliţiştii
Articolul următorBilanț coronavirus, 13 decembrie: 4.435 de cazuri noi și 121 de decese