Consiliul Județean Olt va aloca bani pentru construirea unui coridor suspendat care să lege secția Medicală de clădirea centrală. Se vor evita astfel transportul pacienților și circulația cadrelor medicale prin curtea spitalului, dintr-o clădire în alta. Investiția ar urma să se realizeze anul viitor.

1,1 milioane de lei este suma estimată pentru realizarea pasarelei. Accesul ar urma să se facă de la etajul I al celor două pavilioane. „Este vorba despre pasarela între Blocul Central şi Secţia Medicală, pentru că aşa cum ştiţi la ora actuală pentru a trece dintre corp în altul este nevoie să cobori şi să treci prin curtea spitalului. Încercăm ca acest lucru să se facă printr-o pasarelă suspendată între cele două corpuri, acest proiect fiind finanţat din bugetul Consiliului Judeţean Olt”, a declarat Marius Oprescu, preşedintele Consiliului Judeţean.

În paralel cu această investiție derulată din bugetul Consiliului Județean ar urma să aibă loc și reabilitarea termică a pavilionului central. Pentru aceasta, banii vor veni de la Guvern, prin Compania Națională de Investiții. Lucrarea ar trebui să înceapă în primăvara anului viitor și are o valoare de 8 milioane de lei.

Articolul precedentAprobare pentru asfaltarea a opt străzi din Slatina
Articolul următorSistemul informatic al Cazierului Judiciar, la pământ: „Nu se vor primi cereri pentru eliberare“