Contractul de finanţare pentru construcţia unei creşe şi unei grădiniţe, la fosta unitate militară din Slatina, ar urma să fie semnat, până la finalul anului, potrivit primarului Emil Moţ. Finanţarea este asigurată prin POR 2014 – 2020.

Primarul Slatinei, Emil Moţ, a declarat că este vorba despre o construcţie „de la zero”, cu fonduri prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020. El şi-a exprimat speranţa că, până la finalul anului, va fi finalizată documentaţia.

„Vom face pe fonduri europene, prin POR, creșa și grădinița de la fosta unitate militară. Se vor construi de la zero. Până la sfârșitul anului, să sperăm că avem și semnat contractul. Suntem la faza de proiectare, sunt 3.000 de metri pătrați acolo pentru creșă și grădiniță”, a declarat Moţ.

Intrarea se va face din strada Artileriei, clădirea construită fiind un duplex în care vor funcționa şase grupe de creşă şi şase de grădiniță cu program prelungit. Detaliile proiectului vor fi stabilite însă odată cu realizarea studiului de fezabilitate.

Până atunci, la fosta unitate militară, vor începe lucrările pentru construcţia unui parc de peste trei hectare. Proiectul prevede şi amenajarea unei noi străzi, tot pe terenul fostului obiectiv militar, între străzile Artileriei şi Tunari. investiţia municipalităţii se ridică la aproape 15 milioane de lei.

Pe lângă spaţiul verde, noul parc va avea şi două locuri de joacă, un teren de sport, o pistă de alergare de tartan şi un spaţiu comercial cu terasă.

Totodată, parcul va avea şi o parcare pentru 200 de locuri.

Articolul precedentCozmin Guşă: Partidul Realitatea are trei candidaţi bombă la europarlamentare
Articolul următorPrimarul din Slatina acuză Ministerul Tineretului şi Sportului, în cazul Ştrandului Progresul: „Nu am cu cine să mă înțeleg“