Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu consideră că șansele lui Nicolae Ciucă de a forma un guvern sunt tot mai mici, pentru că este sabotat chiar de liderii PNL, în frunte cu Florin Cîțu. În direct la „Culisele Statului Paralel”, Stănescu a afirmat că generalul în rezervă este prins la mijloc într-un conflict mocnit între președintele Klaus Iohannis și premierul Interimar Florin Cîțu. 

„Ar fi fost mai logic să treacă guvernul Cioloș decât să treacă acum guvernul Ciucă. (…) Acum e un moment și mai delicat, pentru că este posibil ca Florin Cîțu să vrea să-și ia revanșa în fata lui Iohannis, după ce acesta i l-a împins în față pe Ciucă”, a afirmat S.R. Stănescu. 

Pe de altă parte, jurnalistul a afirmat că este plauzibil, chiar posibil ca în actuala conjunctură,  lucrurile să evolueze spre varianta în care mandatul lui Florin Cîțu să fie prelungit, în mod artificial, pe o perioadă nedeterminată.

„Cred că apare o problema de conflict între Iohannis și Florin Cîțu, pe care tot el l-a promovat în fruntea PNL si e posibil ca acesta să fie tranșat diseară (luni seară – N.R.), iar soluția n-ar putea fi alta decât să-i impună lui Cîțu să renunțe la ideea de guvern minoritar PNL”, a mai afirmat Sorin Roșca Stănescu.

 

Articolul precedentNoi centre de vaccinare deschise în judeţul Olt
Articolul următorCum a schimbat rolurile Klaus Iohannis de la SALVATOR la JUCĂTOR în ultimii 7 ani – SFORILE trase de șeful de la Cotroceni