Sute de părinți au încasat ilegal indemnizații de creștere a copilului sau stimulente de inserție. Agenția de Plăți și Inspecție Socială Olt a înregistrat anul trecut debite mari din drepturi încasate necuvenit, acestea adăugându-se celor existente din 2017. Procedura de recuperare e greoaie, iar multe cazuri ajung pentru soluționare la Fisc.

Fie că vorbim de ajutoare sociale, alocații de susținere a familie, dar mai ales de indemnizații de creștere a copilului și stimulente, multe dintre ele sunt încasate necuvenit. Statisticile Agenției de Plăți și Inspecție Socială Olt, instituția care verifică acordarea acestor drepturi, arată că unii beneficiari încearcă să păcălească statul. „Din păcate înregistrăm în jur de 50-60 de debite lunar la beneficiari de indemnizație de creștere a copilului, unde există o interdicție, că pe perioada accesului la acest beneficiu nu ai voie să desfășori activități pentru care să obții într-un an calendaristic mai mult de 3.000 de lei”, a explicat Ileana Ghiță, director AJPIS Olt

Sunt familii care nu respectă regulile nici atunci atunci când cer stimulentul de inserție. Acesta se acordă celor care se întorc la serviciu cu cel puțin două luni înainte ca cel mic să împlinească vârsta de doi ani. Condiția este ca beneficiarul să își păstreze locul de muncă cel puțin un an de la reîncadrare. „Ei ne aduc o decizie de angajare, o copie de pe certificatul de muncă, adeverință de la angajator și constatăm în cadrul verificărilor că după o lună-două își încetează raportul de muncă și nu mai înregistrează nici un fel de venit. Și așa înregistrăm noi debite”, a mai spus directorul AJPIS

Spre exemplu, anul trecut, Agenția a identificat peste 850 de beneficiari care au încasat necuvenit drepturi de asistență socială. Valoarea debitelor depășea 700.000 lei, din acești bani fiind recuperați aproximativ 550.000 lei. În cazul în care banii nu pot fi recuperați de inspectorii sociali ai instituției, dosarele sunt trimise la Finanțe, unde se începe o procedură de executare silită.

Articolul precedentPercheziții în județul Olt. Polițiștii au descins la suspecți de comerț ilegal cu tutun prelucrat
Articolul următorŞpagă pentru pensionare pe caz de boală. Medic din Slatina, sub control judiciar cu interdicţia de a profesa