Istoricul slătinean Aurelia Grosu a făcut o trecere în revistă a celor şase deputaţi şi doi senatori din judeţul Olt care au făcut parte din primul Parlament al României, de după 1918.

Județul Olt a fost reprezentat în primul Parlament al României reîntregite, deschis solemn la 20 nov. 1919, de șase deputați – Dumitru Gh. Căpățâneanu, Milan Ionescu Berbecaru, Marin Ilinca, I. Vișoianu, S. Vergulescu, Alexandru Alimănișteanu și doi senatori – Nae Trandafirescu și Dumitru Brumușescu.

„Cei opt parlamentari de Olt aveau cariere solide, altitudine morală, principii ferme, pentru care au plătit cu viața în anii terorii comuniste”, notează Aurelia Grosu.

Învățătorul Dumitru Căpățâneanu s-a născut la Spineni într-o familie cu vederi democratice; tatăl, Gh. Căpățâneanu a fost torturat de trupele de ocupație în primul război mondial, iar fratele lui Dumitru, preotul Ilie Căpățâneanu, va trece prin infernul Canalului. Fruntaș al Partidului Național Țărănesc Olt,

Dumitru Căpățâneanu a fost ales deputat în câteva legislaturi, distingându-se prin talentul oratoric și propunerile care vizau modernizarea învățământului în mediul rural. Este arestat la 16 august 1952 și întemnițat la Sighet, după care va avea domiciliu forțat în Bărăgan, unde a murit.

Avocatul Milan Ionescu Berbecaru, doctor în drept, s-a născut în anul 1887 în satul Mierlești (Priseaca).

La 4 decembrie 1918, avocatul Milan Ionescu Berbecaru înființează la Slatina Partidul Țărănesc din județul Olt, anterior constituirii partidului la nivel național. A fost unul din fruntașii de marcă ai PNȚ după fuziunea cu PNR din Transilvania în 1927, fiind ales deputat și senator în toate legislaturile din interbelic. Milan Ionescu Berbecaru este arestat în anul 1950 și moare în 1960 din cauza condițiilor de exterminare la care a fost supus.

Avocatul Marin Ilinca, născut la Dumitrești (Verguleasa) în anul 1883, a renunțat la funcția de deputat, optând pentru cea de prefect al județului Olt. La 75 de ani, în 1959 este arestat, fiind eliberat în anul următor.

Alexandru Alimănăşteanu

Economistul Alexandru Alimănișteanu, de obârșie din Alimănești, aparținea unei familii care a dominat viața politico-economică locală și natională. A urmat înalte studii economice și finaciare la Berlin, ocupând poziții de vârf în domeniul bancar. S-a căsătorit cu Pia Brătianu, sora cea mică a prim-ministrului Ion I.C. Brătianu.

Preotul Dumitru Brumușescu din Mierlești (Priseaca) a fost ales senator în primul Parlament al României Mari la a cărei înfăptuire a contribuit, slujind Tara ca preot în al doilea război balcanic (1913) și în Razboiul Reîntregirii. După această legislatură, preotul Dumitru Brumușescu își împlinește îndatoririle sfinte la parohia Schitu, continuând să cinsteasca eroii neamului să să adune prețioase mărturii istorice.

Din anul 2010 o stradă din satul Schitu poartă numele preotului Dumitru Brumușescu.

 

sursa foto şi text: istoricul Aurelia Grosu

Articolul precedentO persoană rănită într-un accident, la Slatina
Articolul următorPoveşti de la nunţile oltenilor – REPORTAJ