Şase persoane cu vârste cuprinse între 21 şi 47 de ani au fost plasate sub control judicar pentru 60 de zile, în dosarul privind furtul de produse petroliere, direct din conductele OMV Petrom, procurorii şi poliţiştii olteni efectuând percheziţii în judeţele Olt, Teleorman şi Argeş. Ancheta a dus la destructurarea a patru grupări, care aveau un mod de operare foarte complex.

Potrivit  anchetatorilor, în perioada 2020 – 2022, pe raza județului Olt, au fost înregistrate un număr de 47 de incidente de securitate dintre care 44 au avut ca obiect produsul petrolier (10 s-au materializat prin sustrageri, iar 34 au reprezentat tentative). Trei dintre aceste incidente au reprezentat fapte de distrugere și sustragere a camerelor de supraveghere, componente ale sistemului CCTV instalat la anumite sonde.  

Sursa citată arată că, în perioada iulie 2020 – ianuarie 2021, a fost furate produse petroliere, principalele obiective vizate fiind sondele 2013, 456 , 459 , 486 , 628 , 1095 , 1134 Bacea.

În intervalul  mentionat au fost înregistrate  peste 54 de cazuri în care sondele respective au fost  găsite deschise în scopul  colectării produsului petrolier.

Grupările „Papanu”, „Teoderorescu”, „Albanezii”, „Joia” şi legătura dintre ele

Anchetatorii spun că mai multe grupări acţionau şi colaborau în aceste zone, respectiv Gruparea „Papanu”, al carui lider este C.P.V., din orasul Potcoava,  Gruparea „Teodorescu”, formata din T.C. şi T.S. şi alţii.,  din comuna Icoana, grupare ce sustrage produs petrolier şi echipamente sonde, Gruparea „Albanezii”  compusa din  N.M. şi alţii, din oraşul Potcoava, Gruparea „Joia”  compusp din J.A.M şi alţii, toţi din comuna Icoana.

„Grupările au obținut date cu privire la persoanele care se aflau în serviciul de pază al sondelor de la angajați ai firmelor ce desfășoară activități în legătură cu extragerea produsului petrolier, facilitându-și astfel activitățile infracționale de sustragere a produselor petroliere.

Tot în scopul sustragerii de produse petroliere a fost obținut sprijin și din partea unui angajat al firmei de mentenanță a instalațiilor petroliere ce aparțin OMV Petrom. Autorii au valorificat produsele sustrase la diferite persoane prin intermediari sau direct către beneficiari. Astfel, au fost identificați mai mulți cumpărători care ar putea avea la domiciliu sau în alte locații, produs petrolier provenit din furt”, explică anchetatorii.

În perioada 2020 – 2022, aceste grupuri au acționat pe raza zonei petroliere Ciurești exploatată de către SC OMV Petrom SA. 

„Cu ocazia verificărilor au fost identificate montate pe conducta OMV Petrom LACT Bădești-Parc 4, un număr de două instalații artizanale prin care membrii Grupării „Teodorescu”, inclusiv membrii Grupării „Nedelea” au sustras produs petrolier. În cauză se continuă investigaţiile pentru lămurirea în totalitate a împrejurărilor în care au fost comise faptele, precum şi pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a tuturor participanţilor”, mai transmit procurorii.

 

Articolul precedentPeste 300 de voluntari au plantat copaci într-o comună din Olt
Articolul următorScandalul intonării imnului Ținutului Secuiesc. UMPMV cere DEMISIA lui Eduard Novak: „Nu mai poate reprezenta statul român”