Suspectul celor două crime de la Caracal, Gheorghe Dincă, a renunţat la constestaţia făcută la decizia de arestare preventivă, ce trebuia să fie judecată de magistraţii Curţii de Apel, astăzi.

Între timp, Gheorghe Dincă va ajunge la Penitenciarul Jilava pentru a fi supus unei expertize psihiatrice, nefiind însă, stabilită o zi când va fi adus, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul Administraţiei Penitenciarelor.

Tot la Jilava, bărbatul va primi şi îngrijile medicale solicitate. Pe de altă parte, el acuză dureri la nivelul pieptului şi coastelor şi cere îngrijiri medicale, spunând că ar putea avea o fractură deoarece, atunci când anchetatorii au descins la locuinţa sa şi l-au imobilizat, a fost lovit cu picioarele.

Articolul precedentAnchetă penală în cazul intervenţiei autorităţilor la Caracal
Articolul următorÎncă o numire în conducerea IPJ Olt, după crimele de la Caracal