Directorul general al ANIF, slătineanul Florin Barbu, a demisionat din funcţia de director, invocând motive personale.

Florin Barbu era director al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) din anul 2014. Anterior, el ocupase funcţia de director al Direcţiei de Impozite şi Taxe din subordinea Primăriei Slatina.

„Ultimii şase ani, perioadă în care am condus Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, au fost cei mai intenși din activitatea mea profesională de până acum. N-a fost un drum deloc uşor insa a meritat toate eforturile care au facut ca azi agricultura romaneasca sa renasca. Mă simt onorat că am putut contribui implicit la creșterea nivelului de bunăstare pentru fermieri și pentru țară, per ansamblu. Am avut alături de mine o echipă extraordinară, căreia îi mulțumesc pentru implicarea și eforturile depuse și îi asigur in continuare de tot sprijinul si respectul meu, la fel si pe toti cei care ne-au fost colaboratori in acest drum. Am ales însă, din motive personale, să imi depun mandatul de director general al Agenției. Am speranța și încrederea că persoana care va fi nominalizată în locul meu pe acest post va continua proiectele începute cu aceeași ambiție și determinare, acestea fiind vitale pentru sectorul agricol. Mult succes, tuturor!”, a transmis Barbu, prin intermediul unui mesaj pe contul său Facebook

Articolul precedentOlt: Copil lovit de un autoturism, în apropierea unei şcoli. Şoferul era băut
Articolul următorCopil de 13 ani din Olt, căutat de jandarmi şi poliţişti