O nouă variantă a Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă ce vizează introducerea unor restricţii, începând de luni, a fost transmisă de autorităţi.

Astfel, potrivit documentului, „în vederea prevenirii răspândirii infecțiilor cu SARS-COV-2, se propune ca, în toate localitățile, activitățile didactice care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ să se desfășoare în sistem online”.

Totodată, în toate localitățile din România, se propune interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00.

Prin excepție, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă în intervalul orar 23.00 – 05.00 pentru următoarele motive:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;

Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Totodată, se propune interzicerea desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

„Vă transmitem Hotărârea CNSU numărul 52, privind instituirea unor măsuri pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS – CoV- 2. Propunerile din Hotărârea CNSU urmează să fie aprobate prin Hotărâre de Guvern, iar măsurile respective vor fi instituite începând cu ziua de luni, 9 noiembrie”, transmit oficialii.

Articolul precedentAtenție! Trafic îngreunat de ceață la această oră
Articolul următorVINERI la ora 18:00, Spovedania lui Rizea: Acoperiții din presă. Jurnaliștii care stăteau la masă cu șmecherii de la Monaco