Bunicii copilului de un an şi două luni, din Slatina, confirmat cu coronavirus, au fost declaraţi vindecaţi, după ce şi ei au contactat virusul.

Cei doi au fost externaţi miercuri din Spitalul Slatina, unde se aflau de pe 4 aprilie.

Doi dintre cei cinci membri ai familiei din Slatina confirmate cu COVID-19, bunicii, au fost declaraţi vindecaţi şi externaţi. Tatăl copilului de un an este în continuare internat, la Slatina. Acesta, împreună cu bunicii au primit rezultatul testelor pe 4 aprilie, când au şi fost internaţi.

Copilul a fost primul testat şi confirmat cu coronavirus, pe 30 martie, când a şi fost transferat la Institutul „Matei Balş”, împreună cu mama. Femeia a fost şi ea confirmată pozitiv pe 2 aprilie.

Părinţii şi copilul s-au întors din Anglia pe 24 martie.

Între timp, un vecin al familiei a fost şi el depistat pozitiv, fiind vorba despre un bărbat de 56 de ani. Acesta este internat.

Alţi trei olteni au fost declaraţi vindecaţi şi externaţi din unităţile medicale în care se aflau. Primul a fost slătineanul de 22 de ani, internat la „VictorBabeş” Craiova, pe 12 martie şi externat pe 21 martie. Bărbatul se întorsese din Italia. Al doilea a fost caracaleanul de 51 de ani, care a fost depistat pozitiv pe 6 martie şi internat la Criova. Şi acesta a revenit din Italia. Al treilea oltean vindecat este un bărbat de 53 de ani, din Drăgăneşti-Olt, care are legătură cu focarul de la Spitalul Gerota. Fost cadru MAI, bărbatul a fost testat pozitiv şi internat pe 31 martie, la Spitalul Slatina, iar pe 10 aprilie a fost externat.

13 olteni au contactat, până acum, noul virus chinezesc.

Articolul precedentGheorghe Dobra, CEO Alro, în izolare la domiciliu după ce a intrat în contact cu un bolnav de COVID-19
Articolul următorFAKENEWS de sezon: Slatina se închide pe perioada Paştelui!