Consiliul Judeţean (CJ) Olt a aprobat miercuri, în cadrul unei şedinţe extraordinare, deblocarea unei sume de bani din Fondul de rezervă pentru achiziţia de echipamente şi materiale necesare prevenirii răspândirii COVID-19.

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat că a fost deblocată suma de 250.000 lei, bani ce vor merge către Poliţia de Frontieră, IPJ Olt, Jandarmeria Olt şi ISU Olt. Acestea sunt singurele instituţii care au solicitat forului judeţean, prin ATOP, achiziţia de astfel materiale.

„Am avut o şedinţă extraordinară în care am aprobat deblocarea unei sume din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Consiliului Judeţean Olt, la solicitarea unor instituţii din domeniul apărării şi situaţiilor de urgenţă. Este vorba despre Poliţia de Frontieră, IPJ Olt, Jandarmeria Olt şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Au cerut, prin Autoritatea de Ordine Publică şi Comitetul pentru Situaţii de urgenţă, o serie de materiale. Am aprobat, astăzi, achiziţia acestor materiale prin deblocarea sumei de 250.000 lei. Ele vor fi date către ISU Olt, care le va distribui mai departe la instituţiile care le-au solicitate”, a declarat Oprescu.

Cu banii alocaţi de CJ Olt vor fi achiziţionate combinezoane, măşti, dezinfectanţi, scanere termice sau filtre pentru poliţişti, jandarmi şi pompieri.

„Momentan, aceste materiale şi echipamente nu sunt necesare şi sperăm să nici nu avem nevoie de ele. Aşa cum ştiţi, încercăm să fim pregătiţi, dacă acest virus va intra şi în judeţul Olt. Oamenii care intră în contact cu astfel de persoane trebuie să aibă tot ce le este necesar. Atunci, am cumpărat combinezoane, măşti, dezinfectanţi, scanere termice, filtre şi altă aparatură care ne-a fost solicitată”, a mai spus preşedintele CJ Olt.

206 persoane din judeţul Olt, revenite din zone afectate de COVID-19, se află în izolare voluntară la domiciliu.