Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Găneasa, a fost rănit, joi seara, într-un incendiu care i-a cuprins locuința.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Victor Enuș, a declarat că în momentul sosirii pompierilor la fața locului, incendiul se manifesta cu flacără și degajări mari de fum la acoperișul casei, la bunurile din interiorul mansardei dar și la acoperișul unei anexe care se afla in continuare casei.

El a adăugat că bărbatul, în vârstă de 33 ani, conștient, cu traumatism de umăr, a fost asistat medical de echipajul SMURD și transportat la UPU Slatina.

„Au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, bunurile aflate în mansardă și acoperișul unei anexe pe 20 de metri pătrați”, a declarat reprezentantul ISU.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este scurtcircuit electric, potrivit ISU Olt.

Articolul precedentTânărul care distribuit pe internet un filmuleț cu doi minori care fac sex oral, arestat preventiv
Articolul următorUn nou act de vandalism, pe centura Caracalului. O parcare a fost devastată – FOTO