Un tânăr în vârstă de 19 ani din comuna Teslui a fost identificat de poliţişti ca fiind suspect de furtul a 50.000 de lei şi 40.000 de euro, din locuinţa unui bărbat din Grădinari, faptă săvârşită în luna mai.

Potrivit unui comunicat remis de IPJ Olt, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, pentru a stabili întreaga activitate infracțională a persoanei bănuite, care este în stare de libertate.

Suspectul de furt este un cunoscut al păgubitului.

„La data de 6 mai, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Grădinari au fost sesizați de către un bărbat, din comuna Grădinari, județul Olt, cu privire la faptul că în perioada februarie-mai, persoane necunoscute i-au sustras din locuință 50.000 de lei, 40.000 de euro și un lănțișor din aur, în greutate de 15 grame. În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, a reieșit faptul că un tânăr, de 19 ani, din comuna Teslui, care se cunoștea cu bărbatul respectiv, ar fi sustras din locuința acestuia banii şi bijuteriile”, se arată în comunicatul citat.

Articolul precedentȘcoală din Slatina, metodă inedită de a-i învăța pe elevi formulele matematice
Articolul următorSe depun cereri pentru tichetele sociale de Crăciun, la Slatina