Echipa de handbal CSM Slatina a jucat astăzi rolul lui Moș Crăciun pentru micuții Centrului de zi de recuperare pentru copiii cu dizabilități Slatina. Ca și în anii trecuți, cei mici au primit dulciuri, jocuri și rechizite.

Revederea cu cei mici le-a emoționat pe handbaliste până la lacrimi. I-au îmbrățișat, s-au fotografiat și s-au bucurat împreună de darurile pe care le-au oferit din suflet. „Pentru noi, această acțiune a devenit o tradiție, după cum știți. Acum suntem deja obișnuiți. Prima dată când am venit impactul a fost altul. Toți suntem vulnerabili în fața copiilor, și eu sunt mamă. Venim cu mare plăcere, cu mare drag, este un lucru pe care îl facem an de an cu mare bucurie și din tot sufletul”, a spus Victorina Bora, antrenoarea echipei de handbal CSM Slatina.

În semn de mulțumirii, copiii centrului le-au pregătit handbalistelor un program artistic de colinde.

Articolul precedentCSM Slatina a premiat cei mai buni șapte sportivi ai anului
Articolul următorLocuinţe sub preţul pieţei, la Slatina. Licitaţia, la începutul anului viitor