Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că hoţii au plecat cu mai multe smartphone-uri.
„La data de 8 ianuarie, reprezentanții unei societăți comerciale au sesizat prin 112 faptul că în noaptea de 7 spre 8 ianuarie, persoane necunoscute au sustras, din incinta unui punct de lucru din municipiul Slatina, mai multe telefoane mobile. Polițiștii desfăşoară activități în vederea identificării autorului sau a autorilor. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.
Ea a adăugat că societatea urmează să le comunice poliţiştilor, ulterior, prejudiciul. Sursele realitateadeolt.net spun că ar fi vorba despre aproximativ trei saci de smartphone-uri.
Centrul Comercial Altex Slatina are un regim de înălţime P+1 etaj şi s-a deschis la începutul lunii septembrie 2018. Altex a investit în centrul comercial aproape 7 milioane de lei.